Ocnele Mari, 3 februarie 2019
Nu departe de Râmnicu Vâlcea, în localitatea Ocnele Mari se află un loc destul de necunoscut, dar misterios și spectaculos: Salina Ocnele Mari. Deși amenajările turistice nu se ridică la cele de la Turda (unde chiar este impresionant), salina este un mic oraș subteran, destinat mai degrabă scopurilor terapeutice decât celor turistice.
În zona Ocnele mari s-au descoperit urme de așezări încă din timpul dacilor – cetatea Buridava se află în apropiere. Mai târziu, bogățiile de sare au fost exploatate și de romani, care au construit un castru la Stolniceni, exploatarea continuând și dezvoltându-se mai ales în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
Locația actuală (mina Cocenești) s-a deschis în 1993, iar prin finalizarea exploatării din orizontul +226 s-a putut amenaja punctul turistic de astăzi. (sursa: http://www.salrom.ro/ocnele-mari-c.php). Actuala exploatare de sare (mutată în altă zonă a subteranului) poate continua pentru încă 150 de ani. Sarea de aici este folosită în special în procese industriale sau deszăpezire.
Revenim la ziua noastră de duminică… Pentru a ajunge la Ocnele Mari, mergem spre Vâlcea, apoi pe șoseaua ce merge la Târgu Jiu. Pentru ușurință, Google Maps, Waze și mai toate aplicațiile GPS te duc la salină – îți dai seama ca ai ajuns acolo după multele mașini parcate și apariția unui soi de fabrică. Totul gri și dărăpănat, nimic nu trădează ce ar putea fi în subteran. Parcăm în curtea fabricii (nu exista o parcare amenajată, dar se poate parca atât la intrare în fabrică, cât și în curtea ei), și mergem spre locul unde par că se adună oamenii. Totul se întâmplă repede. Vedem un semn „Către autocare”, pe care îl ignorăm, dar la care revenim după ce agentul de pază ne trimite acolo: accesul în salină se face cu autocarul. Vedem și casa de bilete, plătim și așteptăm autocarul. Un bilet pentru adulți costă 22 de lei în weekend, și 20 de lei în cursul săptămânii (edit martie 2020, prețul pentru adulți, 25 de lei). Există reduceri pentru copii, studenți, pensionari și grupuri, dar, cum ziceam, am fost pe fugă și nu le-am notat: autocarul a apărut imediat.
Ne urcăm în autocarul alb de sare și într-o stare destul de obosită. Prindem loc pe scaun și plecăm. Autocarul se strecoară agil prin curtea fabricii (în curte sunt depozite de sare, de la exploatarea actuală, probabil) și intră într-un tunel un pic mai lat decât el. Mergem câteva minute prin tunelul slab luminat și misterios – tunelul intră sub munte, nu coborâm foarte mult: 29m. Lungimea galeriei de acces este de 1800m, și ajungem la intrarea propriu-zisă: o sală mare, unde oprește autocarul. Din păcate aici te lovește mirosul de motorină arsă, miros ce persistă în tot subteranul…
Scanăm biletul, trecem de turnichet și intrăm în zona amenajată. Un spațiu uriaș, într-un amestec de sare albă și gri. Fascinant.
Ne aflăm sub munte, nu am coborât foarte mult, într-un gol uriaș lăsat în urmă de exploatare. O hartă ne arată configurația și zonele cu „atracții” – cum ziceam, locul este destinat scopurilor terapeutice, așa că avem la dispoziție o mulțime de activități (sportive și nu numai) pentru a face trecerea timpului mai ușoară. De la intrare, nu prea știi încotro să o apuci, dar primul imbold este să faci fotografii. Suprafața amenajată este uriașă – 40.000 mp, și este foarte „matematică” – camere pătrate și stâlpi de susținere despărțitori. O mare tablă de șah – stâlpii și spațiile dintre ele au câte 15m, cu un tavan la exact 8m înălțime. Temperatura este de 13-15 grade tot anul.
De la intrare ținem direcția „înainte”. În stânga și dreapta vedem mese de biliard, mese de air-hockey, locuri de joacă pentru copii, un mini-cinema pentru copii, iar în depărtare terenuri de baschet, fotbal, tenis și alte sporturi. Toate activitățile costă – sunt tonete unde plătiți și primiți acces la jocuri. Dacă vreți să „omorâți” mult timp, s-ar putea să fie cam scump.
Ajungem în capătul sălii și mergem spre dreapta, unde se află biserica. Se pare ca această biserică, cu hramul „Sfântul Gheorghe și Sfânta Varvara” este cea mai mare biserică subterană din România. Este practic o cavitate săpată în peretele de sare, cu tot cu turnul bisericii, altar și candelabru. Foarte frumos luminată și decorată. Interesant este că se pot aprinde lumânări într-o zonă cu sistem de drenaj al fumului. Un preot oficiază o mică slujbă (este duminică) și oamenii se îndeletnicesc cu treburi bisericești. Într-un colț este amenajată o bibliotecă cu cărți diverse (literatură), iar cititorii au la dispoziție și scaune.
Lângă altar o hartă veche a României Mari:
Ieșim din biserică și mergem în direcția opusă – la bar. 🙂 Plimbarea este plăcută – e o atmosferă relaxantă, oamenii se plimba încet, iar din loc în loc sunt leagăne, mese și scaune de lemn, foarte frumoase și interesante. Găsim și o „poartă stelară”, precum cea din Star Gate – nu are nici un sens, dar e un punct de atracție foarte fotografiat (numai că nouă nu ne-a ieșit poza).
Ajungem, în sfârșit la bar / cramă – o zonă foarte draguță, cu mese și scaune din butoaie și prețuri mici.
Servim un vin fiert (mai mult zahăr decât vin, 3lei) și continuăm explorarea. Într-un colț, se desfășoară o ceremonie de premiere – tocmai se încheiase un concurs de alergare prin imensa salină. Admirăm alte zone frumos amenajate și ajungem la restaurant. Un „împinge-tava” cu bucătărie proprie, destul de mare, dar fără prea multă mâncare – tocmai a trecut prânzul și pentru noi nu mai sunt decât cârnați. Nu mâncăm.
Nu departe vedem carturi cu pedale și un traseu sinuos amenajat pentru ele. Am pedala și noi, dar sunt pentru copii, asa că plecăm, doar ca să găsim în „sala” vecină alt traseu de carturi, pentru adulți, de data asta. Dar sunt toate ocupate și trebuie să așteptăm. Data viitoare, poate. Am cam terminat turul, și dacă am ieși, parcă nu ar fi meritat drumul de la Craiova, așa că mai rămânem, la un biliard, în subteran (o oră de biliard costa 22 de lei, însă mesele nu sunt de cea mai bună calitate).
Ora de biliard trece repede, mai dăm o tură să vedem dacă nu cumva am ratat ceva, trecem în revistă „atracțiile” sportive și mergem spre ieșire…. Șoc și groază, o mare coadă de oameni este la ieșire în așteptarea autobuzului. Dar autobuzul este încăpător, și după 5 minute de așteptare suntem la bord și înapoi la suprafață.
Lăsăm în urmă salina Ocnele Mari. Un loc necunoscut multor români, dar foarte interesant, mai ales prin diversele moduri de a te ține ocupat cât timp ești în subteran. Nu este la fel de spectaculos precum Turda, dar merită din plin cei 22 de lei, mai ales dacă vă aflați prin zonă. Pe lângă activitățile pe care le puteți face în salină, la tot pasul aveți bănci, măsuțe, unde vă puteți odihni, citi, sau juca un joc de masă (pe care trebuie să vi-l aduceți, nu am văzut nici unul de închiriat). Pe Facebook nu puteți sta – nu există semnal, nici wireless. (edit martie 2020 – Vodafone are semnal, nu știm despre ceilalți furnizori).
Este semnal si de la Orange si RDS, si au si wifi gratuit in mai multe zone.