Sucidava, Corabia, județul Olt, 30 martie 2019
Nu auzisem până cu o zi înainte de existența unei cetăți dacice la Corabia, pe malul Dunării, așa că nu stăm pe gânduri când vine propunerea să o vedem. Sărim, deci, în mașini și pornim cu grupul vesel spre cetatea Sucidava de la Corabia.
Corabia este un oraș sărac, pe malul Dunării, în sudul județului Olt, prea sărac și neînsemnat pentru istoria sa – zona este locuită din cele mai vechi timpuri (dovada cetatea Sucidava), localitatea fiind declarată oraș în 1871. Corabia s-a dezvoltat datorită exporturilor de cereale, exporturi făcute prin intermediul portului de pe malul Dunării. În timpul Râzboiului de Independență, pe la Corabia, armata română a trecut Dunărea pentru a lupta împotriva turcilor, moment amintit în oraș de Monumentul Eroilor, ce reprezintă România ca o tânără fată ce arată spre locul unde armata a trecut Dunărea. La Corabia s-a născut actorul Emil Boroghină, dar și Tunarul din Bănie, Ion Oblemenco.
Și ajungem în cartierul Celei, fost sat, pe teritoriul căruia găsim cetatea Sucidava (sau mai bine zis ruinele acesteia), dar și piciorul unui pod roman ce lega cele două maluri ale Dunării. Se pare că podul avea o lungime de 2.4km, o lățime de 5m, și a fost inaugurat în timpul lui Constantin cel Mare, în anul 328. Deși a fost unul dintre cele mai lungi poduri din antichitate, podul nu a rezistat mult, și astăzi aproape că fost uitat.
Pe șoseaua principală există indicatoare ce vă trimit spre cetate. Câteva străduțe și ajungem la o mică parcare, în fața unui mic complex modern. O doamnă ne întâmpină și repede îl sună pe ghid, moment în care un alt grup umple parcarea – ne așteptam să găsim niște pietre pe câmp, dar aici totul este curat, aranjat și, se pare, și vizitat. Intrarea este gratuită (martie 2019).
Sunt și panouri cu explicații, dar mai bine cu ghid, mai ales când ghidul este nea’ Gică Șapcă, un bătrânel pasionat de istorie și foarte glumeț. Și începem povestea: Sucidava a fost centrul economic și militar al Sucilor, tribul geto-dacic ce locuia pe aceste meleaguri. Odată cu venirea romanilor, s-a construit un castru, iar abia în anii domniei lui Aurelian (270 – 275) a apărut prima fortificație. Puțin mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a construit podul peste Dunăre și a întărit fortificația. Cetatea Sucidava a fost distrusă de huni între anii 442 și 447, dar a fost reconstruită de Iustinian între 527 și 533. Deși atacurile slavilor au dus la părăsirea cetății, zona a rămas locuită până în zilele noastre.
Nea’ Gică ne plimbă pe aleile frumos amenajate pe lângă vechile ziduri până la poarta vestică a cetății.
Este cea mai bine păstrată poartă, ce privea spre podul de peste Dunăre. Până aici am mers pe lângă ruinele zidurilor exterioare. După fosta poartă zidurile dispar, căci latura dinspre Dunărea nu era fortificată – în trecut cursul Dunării era chiar pe la baza micului deal pe care stă cetatea, formând un zid natural – astăzi Dunărea se află la aproximativ un kilometru, datorită amenajărilor moderne ale cursului apei.
Interesant este că piatra pentru construirea zidurilor nu provine din zonă, ci a fost adusă de pe teritoriul Bulgariei, de pe fundul mării Sarmatice, și poartă urme de scoici.
Zidurile erau construite din piatră la exterior, și din cărămidă la interior. Totul era ținut de cimentul roman, ciment foarte dur al cărui „rețetă” s-a pierdut, cimentul folosit în zilele noastre fiind de o duritate mai mică. Chiar și cărămizile folosite erau de o duritate foarte mare, dovadă fiind vechile cărămizi folosite de restauratori la construcția aleilor, cărămizi ce poartă unul dintre cele mai vechi simboluri creștine, peștele.
Mergem pe aleile recent refăcute, trecem pe lângă locul unei gospodării, din care nu înțelegem mare lucru, dar de unde s-au extras nenumărate artefacte și ajungem la atracția cetății: Fântâna Secretă.
Fântâna Secretă de la Sucidava este un monument unic: în loc să sape vertical până la apă, aici a fost săpat un coridor oblic, lung de 26m, ce coboară 19m verticali până la nivelul Dunării. Aici a fost captat un izvor (la aproximativ 14m în exteriorul zidurilor), și s-a construit un mic bazin pătrat cu tavanul în formă de piramidă.
Bem apă rece și ne punem o dorință. Astăzi fântâna este o atracție turistică, însă pentru cetate reprezenta sursa de apă în timpul asediilor – atacatorii nu știau unde se află izvorul, astfel nu puteau otrăvi apa. Cetatea a fost abandonată odată cu distrugerea fântânii, în anii 600-601. Ea a fost descoperită în 1958, și pare a data din secolul 6 iHr. Coridorul a fost consolidat cu cărămidă nouă și traseul iluminat electric.
Ieșim la lumina soarelui și ne îndreptăm spre o atracție tipic romană: clădirea cu hipocaust.
Clădirea cu hipocaust este strămoșul încălzirii în pardoseală: podeaua era așezată pe un număr mare de stâlpișori – pilae – iar aerul de sub podea era încălzit de un cuptor aflat în apropiere. Podeaua putea fi udată pentru a transforma încăperea în saună. Mai pot fi observate locurile unde se aflau cuptorul și rezervorul de apă. Anticipând sistemele de încălzire moderne, tuburi de ceramică transportau aerul cald și spre clădirile învecinate.
Următorul popas îl facem la Basilica – cel mai vechi lăcaș de cult creștin găsit pe teritoriul dintre Carpați și Dunăre. Se pare că forma bisericii era de corabie, cu două încăperi, iar sub pardoseala acesteia au fost găsite 6 morminte. Interesant este că unul dintre cele mai bine păstrate schelete aparține unui bărbat foarte înalt pentru acea vreme (dar nu neobișnuit astăzi) – de aici și legendele despre uriașii de la Sucidava.
Vizita în cetate se încheie, ghidul nostru simpatic ne arată și muzeul ce găzduiește obiectele găsite în cetate – obiecte din cele mai vechi timpuri, unele de o reală frumusețe.
Înainte de a încheia turul, nea’ Gică ne arată casa lui, care are la intrare un monument: „pe acest loc a fost bordeiul locuință a lui Popa Radu Șapcă în fața căruia s-au adunat la 9 iunie 1848 masele și guvernul revoluționar”. Nea’ Gică Șapcă este a6a generație de la Popa Șapcă, care a jucat un important rol în timpul Revoluției de la 1848. O statuie a lui Popa Șapcă se află peste stradă de casa ghidului, chiar lângă intrarea în cetate.
În final, întrebăm ghidul unde putem mânca ceva, și suntem trimiși să încercăm ciorba de pește a lui Doru de la Hotel Sucidava. Zis și făcut – chiar daca ciorba nu se ridică la așteptările noastre, merită vizita până în port. Și astfel încheiem ziua cu poftă de papanași – pananași pe care fugim să îi căutăm în portul Bechet, la un frumos restaurant de pe malul Dunării… dar care nu face papanași.