Țurțudanu – micul gigant de la Brezoi

Vf. Țurțudanu, Brezoi, jud. Vâcea, 21 iulie 2018

Ori de câte ori treceam prin Brezoi (jud. Vâlcea) privirile ne erau ațintite la „înotătoarea de rechin” ce păzește Brezoiul de pe partea stângă a Lotrului – vârful Țurțudanu, un vârf cu aspect spectaculos, ascuțit și nu prea înalt – pe harta Asociației Ecolotru apare având 563m (dar pe unele hărți mai vechi are 644m). Și cum totdeauna eram în trecere și nu aveam timp să urcăm, acum e momentul: Open Air Blues Festival, Brezoi, 2018 – un festival exemplar organizat, cu muzică bună și public de calitate:

Open Air Blues Festival 2018, și Țurțudanu în dreapta sus

Indicator către Țurțudanu

Și mâncăm mici, hamsii și bem bere uitându-ne la vârf și la adidașii din picioare: cât de greu să fie, ca e la doi pași. Plecăm de la festival și trecem Lotrul pe podul de beton (din dreptul parcului) și mergem pe șosea în amonte căutând un indiciu despre intrarea pe traseu. După 100-150m, o potecă pleacă spre dreapta de lângă o construcție de lemn, și tot acolo un mic semn ne arată direcția – traseul pare a fi marcat cu punct galben, deși pe Ecolotru.ro scrie că ar fi triunghi roșu, iar pe alte site-uri că ar fi nemarcat. Cert e că poteca este foarte clară și am văzut vreo 2 urme a ceea ce ar părea un foarte vechi punct galben – nici urmă de alt fel de marcaj.

Poteca urcă la început prin pădure rară, foarte abrupt și prin praf/pământ ceea ce este destul de neplăcut din postura de „pantofari” de azi – nu avem bocancii la noi, ceea ce rar se întâmplă. În vreo 3 locuri ne chinuim să trecem pe sub/peste/pe lângă copaci uriași doborâți de furtuni. Suntem acompaniați de muzica de jos – Țurțudanu e chiar în dreptul parcului unde are loc festivalul, și urcăm destul de repede. Cam pe la jumătatea traseului avem prima belvedere către Brezoi – se vede tot orașul – micuț, cu destul de multe blocuri cu fațadele pictate cu peisaje montane. În stânga-sus vedem releul de pe vf. Cozia, în față, ca un zid se înalță muntele Narățu, un munte enigmatic și sălbatic, pe lista noastră de explorat, de ceva vreme iar spre dreapta se vede valea Lotrului în culorile apusului. Și de aici urcarea este pe o pantă înierbată, o idee mai lină decât până acum.

Urcare pe vârf

În față avem un zid vertical, iar poteca merge spre dreapta, pe la baza peretelui. Un peisaj interesant, căci nu avem stâncă dură, ci un soi de amestec de pietre și nisip, foarte fărâmicios. Urcăm până într-o mică șa, la câțiva metri sub vârf, în spatele acestuia (privit din Brezoi). De aici problema se complică puțin căci vedem prinderi ale unor foste lanțuri și nu avem decât să ne descurcăm – ba o cățărare, ba o ocolire – e nevoie de foarte mare atenție și îndemânare pentru ultima bucată, dar trecem fără peripeții (dar cu emoții) și ieșim pe vârf, unde este un mic platou și un mare pietroi pe care este crucea și stâlpul ce marchează Țurțudanul. Vedem și de aici priveliștea descrisă mai sus, dar fiind mai sus, imaginea este mai spectaculoasă. Însă surpriza este în spate unde Pietrele Doabrei ni se arată ca niște uriașe carapace de țestoase. Iar sus, în poieni se văd căsuțe – or fi oare celebrele odăi din munții Lotrului?

Pe vârful Țurțudanu

Stăm la poze mai bine de 30 de minute, mâncăm un dulce, ascultăm muzica de la festival și decidem să coborâm, căci apune soarele. Aceleași emoții la coborâre, deși avem experiența urcării, apoi fără probleme până la primii copaci căzuți, pe care îi depășim tot greu. Și ajungem la șosea după 1.5h de la plecare, încântați de Țurțudanu, un munte spectaculos, greu de urcat și cu porțiuni tehnice – mai ales fără bocanci.

Poteca sub vf. Țurțudanu