Tărâmul lacurilor – Seven Lakes, Bulgaria

Munții Rila, Bulgaria, 11 septembrie 2021

Pentru majoritatea românilor, Bulgaria e vecina cea săracă și urâtă de la sud, numai ca natura a fost extrem de generoasă cu ea, cu munți înalți, fenomene naturale deosebite, țărm spectaculos și apă cristalină. Mulți vor protesta, dar… așa e… Plecăm, deci, spre Sofia, spre circuitul Seven Lakes (Șapte Lacuri), din munții Rila, poate cel mai cunoscut și mai popular traseu montan din Bulgaria.

Munții Rila sunt cei mai înalți din Balcani, și ocupă partea de sud-vest a Bulgariei, nu departe de Sofia. Pe lângă cel mai înalt vârf al Balcanilor (vf. Musala, 2925m), munții Rila oferă priveliști încântătoare și sunt presărați cu lacuri glaciare. Mai mult, accesul este facil datorită instalațiilor pe cablu ce vă permit începerea traseelor de la altitudini mari. Circuitul celor Șapte Lacuri, sau Seven Lakes, sunt în partea de sud-vest a masivului Rila, cel mai ușor traseu fiind cel ce pleacă de la Cabana Rilski Ezera (unde se ajunge cu telescaunul, sau pe jos). Alte trasee pornesc dinspre Mănăstirea Rila dar sunt dificile și pretabile pentru mai multe zile.

După o noapte petrecută la Padala, parcăm mașina în apropiere de Paciniște, la stația de jos a telescaunului Seven Lakes (drum montan asfaltat, în stare bună). Parcarea costa 5 leva pe zi, iar telescaunul 12 leva pe un sens, sau 20 de leva dus-întors. Ne subestimăm puterile, sau supraestimăm traseul (despre care nu ne-am documentat prea tare) și ne cam ia teama – telescaunul funcționează până la ora 18, și există posibilitatea să nu ne întoarcem în timp util și să coborâm pe jos. Deci, cumpărăm bilete doar pentru urcare.

E un pic răcoare pe telescaun dar soarele pare că va câștiga lupta. Nu se anunță o vreme ideală, dar în general avem noroc pe munte și privim norii cum se împrăștie. Ajungem la stația de sus a telescaunului în plin soare.. Suntem la 2100m în fața unei cabane moderne, mare, cu restaurant, bar și șezlonguri. Ceva ce la noi încă e un vis. Și o mulțime de oameni ce urcă ca un șarpe uriaș spre lacuri (e weekend).

Cabana Rilski Ezera (2150m)

Lacurile sunt dispuse pe terase succesive, la altitudini ce încep de la 2100m și până la 2500m. Numai șapte sunt scoase în evidență de traseul marcat, dar în apropiere sunt mai multe, iar la coborâre vom trece pe lângă alte lacuri ce ar merita și ele a fi vizitate. Numele fiecărui lac arată caracteristica sa principală. Astfel, vom vedea în ordine următoarele lacuri: Lacul de Jos (2095m), Lacul Pește (2184m), Rinichiul (2282m), Geamănul (2243m), Ochiul (2440m) și Lacrima (2535m). În ordinea asta ni „s-au arătat” ochilor, de la depărtare sau din apropiere, de pe traseu. Pe malul fiecărui lac veți găsi plăcuțe informative, dar dacă doriți mai multe informații, vă spune wikipedia.

Și că veni vorba: traseul. Este mai mult decât amenajat. Poteca este marcată dar nici nu este nevoie de marcaj, căci „apare” mai mult ca o alee. Pantele sunt amenajate cu trepte de piatră, zonele plane sunt încadrate de o bordură, unele zone sunt pavate cu pietriș adus din altă parte, iar cele mai mici denivelări au podețe de lemn. Astfel de amenajări am mai văzut pe potecile norvegiene sau elvețiene, nu ne așteptam să le vedem și în Bulgaria. Dacă te limitezi doar la traseul lacurilor vei merge doar pe zone amenajate. Totuși, accesul spre lacul cel mai de sus este mai dificil și alunecos. Poate un pic prea amenajat și prea aglomerat pentru gusturile noastre, dar asta va păli în fața priveliștii ce se va desfășura în fața noastră. Bonus, undeva, în dreapta vedem un vârf înalt de unde sperăm că putem vedea toate lacurile dintr-o privire și unde ne propunem să ajungem – vârful Otovitsa, 2696m.

Pornim, în sfârșit, pe ramura din dreapta a traseului, și începem cu o pantă abruptă. Suntem cam singurii echipați de munte pe scările de piatră, la capătul cărora ne așteaptă un platou de unde vedem primele lacuri. Tot de aici vedem și cabana Șapte Lacuri (Sedemte Ezera), pe malul lacului Pește.

Dolnoto Ezero și Ribnoto Ezero – sau The Lower Lake și The Fish Lake, Lacul de Jos si Lacul Pește

Am urcat abrupt cam 200m verticali și urmează o porțiune plată, de odihnă. Suntem uimiți de amenajarea potecii, și înaintăm spre Rinichi, unde ajungem după aproximativ o oră de la telescaun (aprox. 3km). Numele îi este dat de forma sa, malul estic (unde se află poteca) este lin, iar cel vestic foarte abrupt și spectaculos.

Lacul Rinichi (Babreka, 2282m)

Cei mai mulți oameni se opresc aici. Traseul se bifurcă – o variantă coboară spre lacul Geamăn, apoi spre Trifoi și Pește pentru a se întoarce la start, iar ce-a de-a doua variantă urcă serios spre Ochi și Lacrimă. Evident, noi urcăm.

La jumătatea urcării, lângă un pod de lemn găsim și un izvor. Numai bun, căci s-au încins motoarele.

Podul de lemn (izvorul este in dreapta sa)

Deși e septembrie, pe malul lacului Okoto (Ochiul) mai este puțină zăpadă. Lacul este oval, iar centrul său închis la culoare, exact ca un ochi. Se pare că este și cel mai adânc lac glaciar din Bulgaria. Suntem la 2440m și mai avem puțin până la ultimul lac, lacul Salzata, sau Lacrima.

Lacul Ochi (Okoto, 2440m alt.)

Urcăm iar, până pe vârful Ezerni, în apropiere de Lacrima. Suntem la 2559m altitudine, și de aici vedem atât Lacrima (numit astfel datorită apei cristaline), dar și Geamănul (pe care îl vedeam de ceva vreme, dar nu în totalitate, ca acum – este cel mai mare lac dintre cele șapte). Forma Geamănului îi explică și numele:

Lacul Geamăn (Bliznaka, 2243m alt) – Trifoiul, Pește și Lacul de Jos, în ordine, în depărtare. În dreapta spectaculosul vârf Haramiyata

Până aici am făcut 2 ore. Credem că circuitul lacurilor ar însemna coborârea la Rinichi și continuarea potecii spre celelalte lacuri. Dar suntem în căutarea unghiului perfect, plus ca ne atrage vârful de aproape 2700m. Și o priveliște cu cele 7 lacuri va compensa trecerea pe malul Rinichiului. Studiem un pic harta (cea de pe OsmAnd+ are caractere latine, ne e de ajutor, deci) și decidem să scurtăm un pic traseul și să urcăm direct pe deasupra lacului (poteca ar face un mic ocol).

Și iată, vedem cele 7 lacuri dintr-o privire (e drept, doar o mică parte din Geamăn, dar e acolo):

Seven Lakes – toate cele șapte lacuri într-o imagine (în plan apropiat Ochiul și Rinichiul, apoi o parte de Geamăn, Trifoiul, Peștele și Lacul de Jos. În dreapta imaginii, Lacrima)

Privind de pe vârful Otovitsa spre și vedem un alt lac, lacul Otovishko:

Vârful Otovitsa (2696m) și un alt lac, sub el

Priveliștea de pe vârf nu este chiar spectaculoasă, dar vedem până departe, spre Sofia, sau Musala. Plus ca nu am ajuns la 2696m prea des, nu?

Vârful Otovitsa (2696m)

Facem cale întoarsă, trecem pe deasupra lacului Lacrima și căutăm cu privirea coborârea spre spectaculosul vârf Haramiyata, sau Black Rock – Stânca Neagră – (unde vedem oameni, deci se ajunge). Dar nu se vede nimic, nici o potecă, și suntem deasupra unui perete vertical, și abandonăm – vom vedea mai târziu că trebuia din zona vârfului Ezeren să coborâm. Mergem spre șaua Razdiela (2603m), unde avem mai multe indicatoare, toate în alfabet bulgăresc, deci toate inutile.

Indicatoare în șaua Razdiela (2603m), toate în alfabet bulgăresc

Nu este nici o problemă, avem planul făcut pe hartă, plus ca alte grupuri de turiști sunt deja pe traseul dorit de noi. Plecăm spre lacul Canakgol (posibil să îi greșim numele) pe o potecă marcată. O familie de bulgari ne întreabă dacă știm drumul. „Nu, dar avem hartă”. Cer permisiunea să se țină după noi, ni se pare un pic amuzant, încercăm să conversăm cu ei, dar engleza îi cam depășește. Și noi îi depășim repede, căci ne trădează pentru un grup de bulgari, care par că nu se grăbesc nicăieri și îi pierdem în urmă.

Alte lacuri, privind spre dreapta –  am numărat patru, dar pe hartă sunt în total 6 lacuri

Lacul Canakgol, acolo vom coborî. Haramiyata în prim plan.

Coborâm sub spectaculoasa stâncă Haramiyata ce ne tot face cu ochiul. E prea sus și departe, plus că atenția noastră se îndreaptă spre florile de pe lacul Canakgol. Lac care e „umbrit” de notorietatea celor Șapte Lacuri, deși este foarte frumos. Și înflorit. Nu surprindem prea bine în poze florile, dar sunt mici, albe, și nu le-am mai văzut niciodată. Facem aici o pauză lungă pe iarba moale, după ce țopăim pe pietrele ce ies la suprafața lacului.

Flori albe pe lac

De aici coborâm abrupt (și alunecos) spre Trifoi și Pește. Noi pe picioare, în timp ce un grup mai în vârstă testează rezistența pantalonilor și exersează „intrarea prin alunecare”:

Lacul Trifoi (Trilistnika, 2216m alt.)

Lacul Pește (Ribnoto, 2184m alt.) și cabana Sedemte Ezera

Suntem iar pe traseul celor Șapte Lacuri și pornim spre punctul de start. Ultima parte a traseului o facem încet. Alegem o potecă ce ne poartă departe de lacul de Jos (deși cea amenajată merge pe acolo) pentru a evita aglomerația și ocupăm un șezlong la cabana Rilski Ezera de unde luăm și o mică gustare. Soarele e încă pe cer și e ora 16.30. Deci coborâm cu telescaunul (există casă de bilete și sus), după un traseu de 6 ore (probabil circuitul lacurilor ar dura maxim 4h). Urmează o vizită la Sofia, nu înainte de a opri în Paciniște, unde am citit că restaurantul  Panorama are o mâncare extraordinară. Și așa este.

Răsfăț la cabana Rilski Ezera