Piatra Iorgovanului prin Scocul Iarului (parțial nemarcat)

Câmpușel, Retezatul Mic, 1 octombrie 2022

Pe Piatra Iorgovanului am mai tot fost, dar vârful este fascinant și merită fiecare vizită. Numai că acum am decis să abordam un traseu nou, prin Scocul Iarului, traseu pe care nu îl mai făcusem și care este parțial nemarcat: vom urca prin Scocul Iarului (pe marcajul floare albastră) până când acesta schimbă direcția spre valea Soarbele, după care vom continua pe valea săpată de apă până în gol alpin, unde cu harta și GPSul vom calcula ruta cea mai ușoară și sigură către marcajul de creastă (bandă roșie) ce ne va duce pe Piatra Iorgovanului. Nu vă aventurați pe traseul acesta dacă vă e frică de nemarcate și nu sunteți obișnuiți cu orientarea la fața locului. Mai ales dacă vremea nu se anunță bună!

Parcăm mașinile la Câmpușel, în zona amenajată pentru campare și privim plafonul de nori care este destul de jos. Culorile de toamnă și-au făcut timid apariția dar ceața le ascunde și nu putem decât spera că soarele își va face datoria și ne va încălzi, sau măcar că, în gol alpin, norii se vor împrăștia și vom avea priveliștile pentru care am venit. Știm zona destul de bine, așa că nu ne facem probleme pentru orientare, în creastă.

Scocul Iarului

Pentru a intra pe traseul de pe Scocul Iarului trebuie să trecem prin campingul Valea Iarului, care este închis acum. Însă ne întâlnim cu salvamontiști care lucrează la reparațiile scărilor din canion –  sunt câteva praguri de trecut, destul de dificile, peste care persoanele scunde pot avea probleme. Însă cu siguranță că, odată reparate scările, traseul va fi mai ușor. Intrăm în canion și la primul prag întâlnim primul „șantier”. Mulțumim Salvamont pentru efort și pentru ajutorul dat să trecem mai ușor.

Scocul Iarului este spectaculos – pereți verticali și vale îngustă, aduce un pic cu  Scocul Urzicarului (despre care am mai scris). Culmea că undeva spre izvorul Iarului, sub Piatra Iorgovanului, există o arcadă naturală, ca și pe scocul Urzicarului, dar este departe de orice zonă marcată, și deși știm unde se află, azi nu o vom vizita. Cu siguranță o să o vizităm, dar altă dată.

Scocul Iarlui

Scocul Iarlui

Din loc în loc trebuie să trecem praguri înalte care ne cam dau de furcă . Dar nu ne pare rău de haine (pe care le murdărim și le punem la încercare pe piatră udă) și înaintăm vitejește.

Prag in Scocul Iarului

Marcajul floare albastră apare foarte des, dar nici nu ar fi nevoie, căci nu ai unde te duce (cu o mică excepție, în locul unde valea pare că se bifurcă – de fapt Iarul este in dreapta și floarea albastră merge pe valea din stânga).

Îngust

După aproximativ 3 km și 1 oră și jumătate de mers întâlnim o săgeată ce ne direcționează spre stânga – de aici traseul merge spre valea Soarbele și Tăul fără Fund. Noi trebuie să mergem înainte, prin albia secată, pe nemarcat – deși floarea albastră pare a ne mai însoți până la un punct, unde schimbă iar direcția spre stânga (și unde noi tot înainte mergem).

Aici traseul merge spre stânga. Noi, înainte

Dacă până la schimbarea direcției traseului, vegetația nu a pus mari probleme, de aici și până la ieșirea în gol alpin, facem slalom prin vegetație- practic suntem pe „nemarcat” și se vede lipsa traficului uman. Însă relieful este mai prietenos și nu mai avem zone periculoase sau dificile. Nici panta nu este mare.

Pe nemarcate

Mergem prin vale până în gol alpin – suntem într-o căldare ce pare închisă din toate părțile. Ceața a dispărut, norii sunt însă destul de jos, și putem face planul. Dacă urcăm în stânga, întâlnim traseul ce coboară spre Soarbele. Dacă mergem înainte, întâlnim același traseu, sub vârful Stănuleții Mari, însă este foarte abrupt iar Piatra Iorgovanului se află în dreapta noastră. Așa ca alegem să urcăm spre dreapta, în serpentine largi având drept țintă jnepenii de sus. Conform cu harta odată ajunși sus, mai avem puțin până la poteca marcată.

Căldarea în care am ieșit

Urcarea este grea, facem serpentine dar ne stoarce de puteri. Avem noroc ca e înnorat și bate vântul, și ne răcorește.

Urcăm cam o jumătate de oră și ajungem la poteca marcată. Tot acum norii se risipesc, parcă la comanda noastră, și zărim vârful Piatra Iorgovanului, care din unghiul ăsta este foarte spectaculos. Avem noroc, și de data asta. Mai mereu avem noroc și foarte rar ni s-a întâmplat să nu avem vizibilitate pe munte. Poate și pentru că studiem atent vremea înainte de a pleca?

Ieșim la traseul marcat

Vârful Piatra Iorgovanului (2014m)

Întâlnim mai multe grupuri ce coboară (și care ne spun au avut vizibilitate zero) și după altă jumătate de oră, suntem pe vârf. Am făcut aproximativ 3 ore.

Vârful Piatra Iorgovanului (2014m)

Deși nu e soare vedem până departe, spre Parâng și Retezat. Doar Oslea stă pitită după nori.

Retezatul văzut de pe Piatra Iorgovanului

Ca aproape întotdeauna, facem pauza de masă pe vârf.

Alegem să coborâm pe traseul clasic, marcat cu triunghi roșu, spre Câmpușel. Nu este prima dată când coborâm pe aici, dar uitasem cât este de abrupt. Ne mirăm cum, cu alte ocazii, am urcat chiar și cu rucsaci echipați pentru 3 zile pe munte. Dar așa se întâmplă mai mereu la coborâre – panta pare mai mare decât este – în mod normal, la urcare, se fac cam 2 ore până pe vârf, ceea ce înseamnă că traseul nu este foarte dificil.

Toamna în Retezatul Mic

Oslea sub nori

Nici nu ne dăm seama că mai mult stăm pe loc – facem 2 ore la coborâre, pentru că, odată intrați în pădure, suntem fascinați de invazia ciupercilor, pe care le fotografiem la fiecare pas.