Majdanpek și vârful Starica (768m)

Vârful Starica, Majdanpek, Serbia, 26 ianuarie 2020

Majdanpek (Maidanpec, sau Maidan) – cu siguranță ați auzit de acest oraș minier din Serbia. Nu? Este unul dintre cele mai poluate orașe din zonă, un uriaș centru minier și metalurgic plasat între munți, în apropiere de Dunăre, un oraș mic (18.000 de locuitori), cu o mină de cupru (de suprafață) și panorame interesante de pe munții ce îl înconjoară. Cel mai cunoscut vârf ce oferă perspective asupra orașului, dar și asupra minei este vârful Starica, un vârf stâncos de „numai” 768m altitudine, ușor accesibil turiștilor.

De la Porțile de Fier, mergeți pe șoseaua de-a lungul Dunării, în amonte, până la Donji Milanovac. Imediat după acesta, indicatoare vă îndrumă să faceți stânga pe o șosea ce urcă – este șoseaua ce vă duce în Majdanpek. Șoseaua traversează păduri și munți joși și nu veți simți cum trec cei 25 de km de la Dunăre. Mai puțin șoferul care va trebui sa fie ceva mai atent pe serpentine și pe șoseaua un pic prea îngustă și nu de cea mai bună calitate.

Majdanpek

Ajungem în Majdanpek în jurul orei 11, parcăm în centru să căutam un bancomat. E iarnă și ne lovește în plin fumul ce învăluie orașul – blocurile parcă ard, căci locuințele sunt încălzite cu lemne. Interesant să vezi blocuri înalte cu zeci de coșuri de fum pe ele. Tușim de 2-3 ori, găsim un bancomat și plecăm în direcția Peșterii Rajko – tot de acolo începe și traseul spre vârful Starica. Scosesem bani pentru a plăti intrarea în peșteră, numai că e închisă așa că rămânem cu vârful.

Intrarea pe traseu este chiar pe malul lacului Veliki Zaton, un mic lac de acumulare. Parcăm într-o curbă, vis-a-vis de un drum forestier ce urcă. Este drumul ce merge până pe vârf, orientarea este, deci foarte ușoară, și avem și marcaje – cerc alb cu contur roșu. La singura bifurcație există indicator, așa că șansele să te pierzi sunt nule. Probabil că vara se urcă și cu mașini de teren, dar acum e mai greu. Și nu avem.

Urcarea este ușoară, drumul bunicel. La început uscat, apoi nămolos, iar spre final acoperit cu zăpadă. O iarnă atipică cea din 2020, e cald, mergem fără geci și transpirăm, deși eforul nu este mare. În drum întâlnim gospodării abandonate pe care le analizăm, dar fără folos. Nici un suvenir, nimic interesant. Dacă nu am ști că suntem în Serbia, am putea fi siguri că ne aflăm pe valea Cernei, unde avem gospodării abandonate mai peste tot. În afară de noi, nimeni și nici un zgomot. Exact cum ne place!

După fix o oră intrăm în curtea releelor de pe vârf și vedem orașul sub noi, și mina in imediata apropiere:

Orașul Majdanpek și mina, văzute de pe vf. Starica

Cuvântul „Majdanpek” vine de la „majdan”, ce ar însemna „mină” sau „carieră” și „Pek”, numele râului de la poalele vârfului Starica – în fotografie, se vede râul ce trece prin oraș apoi continuă către uriașa exploadare. E ora prânzului, orașul încă e învăluit în fum, iar dinspre carieră vin zgomote puternice de motor și nori de praf. O priveliște impresionantă, frumoasă, dar poate și tristă dacă ne gândim câtă poluare se produce și cât de marcată este natura. Practic mina pare și este de dimensiunea unui munte, dar cumva invers, cu baza sus și vârful jos. Dincolo de mină halda de steril strălucește albastră, și ne amintește de trista imagine a haldei de la Roșia Poieni.

Majdanpek văzut de pe vf. Starica

Contemplăm cât timp mâncăm ceva și decidem să căutăm un loc de unde să vedem mina mai aproape. Se vede undeva o serpentină chiar deasupra uriașelor camioane, scoatem harta și marcăm unde credem că ar trebui să ajungem. Cam aici: https://goo.gl/maps/Jz4xoT3KrZmYSxDi8

Coborâm ceva mai repede, prin ceva mai mult nămol – căldura amiezii a înmuiat pământul. Acum pe malul lacului sunt zeci de oameni la plimbare și toți se uită ciudat la noi cum ne curățăm bocancii. Plecăm spre punctul de unde credem ca am putea vedea cariera, și ajungem exact unde trebuie. Printre case, șoseaua face câteva serpentine și se blochează într-o alunecare de teren. Coborâm și după 50m suntem fix deasupra mastodonților ce transportă roca spre procesare. Noroc că lângă ele era și un utilaj de dimensiuni normale, ca să avem o idee despre dimensiunea camioanelor:

Camioanele uriașe de la mină

Cu gura plină de praf plecăm impresionați de panorama de pe vârful Starica, dar un pic dezamăgiți de faptul că peștera Rajkova a fost închisă. O luăm spre Negotin, unde vom mânca o pleskavita delicioasă, și în drum facem o oprire pe la Valja Prerast și Beli Izvorac. Drumul spre Negotin este bun, frumos și trece prin sate locuite de vlahi, adică vorbitori de limbă română.