Tribunalul Haiducilor, Munții Căpățânii, 1 iunie 2018
Puține se știu despre Oltenia Montană, despre locurile și satele de la poalele sudice ale Carpaților Meridionali. Vaideeni, este unul dintre aceste sate, aflat în județul Vâlcea, nu departe de Horezu. Întemeiat, se pare, de ciobanii sibieni ce traversau munții, Vaideeniul este o poartă din Oltenia spre munții Căpățânii – drumuri forestiere urcă din sat către Vârful lui Roman, Căpățâna sau Nedeia. Fiind un sat vechi, în zonă circulă fel și fel de legende – dacă urci pe firul Luncavățului preț de 15km ajungi la lacul Balota (1200m altitudine), lac sub care, zice legenda, ar fi ascunse comorile haiducilor. Cu siguranță doar o legendă, căci lacul este artificial, de acumulare, barajul fiind construit cel mai probabil în perioada anilor 60-70 și captarea de apă deservind zona Lotru-Ciunget. Și tot legenda spune că mai sus de lac, pe niște stânci, haiducii olteni își aduceau dușmanii pentru a-i interoga și pedepsi – Tribunalul Haiducilor, ținta noastră.
Odată ajunși în Vaideeni, trebuie să țineți cursul Luncavățului (găsiți indicatoare către Lacul Balota). Drumul este asfaltat până la ieșirea din sat, însă forestierul ce ține cursul râului este perfect și accesibil oricărei mașini. Este imposibil să vă pierdeți – drumul este drept și frumos. După zona cunoscută ca „Strâmtorile Luncavățului” (un soi de chei, dar denumite altfel, pentru că Luncavățul a mai săpat niște chei spectaculoase mai sus de Balota), drumul trece peste „Podul lui Pasăre” și face stânga. De aici se urcă mult mai accentuat, Luncavățul rămâne tot mai jos față de drum iar peisajul este din ce în ce mai sălbatic. Practic drumul trece pe sub Tribulalul Haiducilor, și, pe neașteptate, ajungem la lacul Balota.
Lacul este micuț, dar foarte curat, stăvilit de un mic baraj. La coada sa din amonte se află o cabana a Ocolului Silvic și un foișor. Cu fața în amonte, privim Luncavățul cum se varsă în lac, de undeva dinspre stânga (un drum ce trece prin spatele cabanei vă duce prin Cheile Luncavățului până la refugiul Cășăria, practic aproape de creasta munților Căpățânii). Dinspre dreapta, pe lângă cabana coboară în lac pârâul Căpățâna. Drumul pe malul acestuia vă poate duce până la stâna Balota, și mai departe trece pe sub vf. Funcielu și ajunge tot în zona Cășăriei). Ambele drumuri sunt grele, și se pot aborda cu mașini de teren.
Chiar lângă baraj este începutul traseului către Tribunalul Haiducilor. Un indicator ne arată direcția, și ne informează ca vom facem 2h până acolo.
Nu găsim apă (cu alte ocazii, am întrebat la cabană de existența unui izvor și ni s-a spus că nu există, dar putem lua apă de la coada lacului, unde găsim infiltrații de apă curată ce vine pe sub pietriș) așa ca umplem bidoanele din rezerva ce o ținem în mașină și pornim. Primele marcaje sunt ușor de observat, dar ne aflăm într-o pădure atinsă de drujbe destul de recent și ne orientam un pic mai greu – hotărâm să urmăm drumul făcut de tractor pentru tras lemne și în curând apar și marcajele. Continuăm drumul și odată cu terminarea acestuia (500m) apare o potecă foarte bine conturată și foarte bine marcată.
Poteca urcă prin pădure schimbând din când în când direcția. Panta nu este prea mare, dar nici prea mică, reușim să ținem un ritm bun. Mai ales ca este umbră și o răcoare foarte plăcută.
După aproximativ 1km întâlnim un mic fir de apă ce coboară grăbit. Ne gândim ca nu știm exact ce e deasupra, și avem apă, așa ca nu bem și continuăm în același ritm bun.
Poteca pare neschimbată – mereu urcă la unghi aproape constant și schimba direcția până când dam de o pădure tânără, panta dispare și odată cu ea și marcajul. Ne despărțim, căutăm, nu găsim nici urmă de marcaj și o luăm înapoi spre locul unde l-am văzut ultima oară. Exact când panta se domolește și apar brazii tineri (probabil o zonă defrișată acum mult timp), traseul se duce spre dreapta, noi ținând direcția înainte. Așa că ne mirăm că nu am observat marcajele spre dreapta (căci erau acolo și destul de vizibile) și continuăm spre Tribunal.
Prin pădurea tânără, lucrurile nu mai sunt așa de plăcute – poteca este cam acoperită de vegetație, marcajele sunt și ele mascate, iar crengile de brad tânăr te zgârie. Noroc că nu durează mult și ajungem la marginea prăpastiei – o stâncă cu priveliște spre Balota. Facem poze și continuăm traseul, căci mai avem marcaj. Încă un pic și marcajul dispare. În față avem un fel de balcon, și cum marcajul se oprește aici, deducem că ne aflăm la Tribunalul Haiducilor (1549m).
Stânca se află la marginea unei mici prăpastii și oferă vederi către toate direcțiile. Spre stânga vedem zona cu cabane de la Vârful lui Roman, cu mănăstirea Alina Maria în soare. În față, în depărtare vedem Vaideeniul și toată valea Luncavătului. Iar cel mai frumos, spre dreapta, sub noi, Lacul Balota și muntele Cășeria. Privind peste brazi, în spate, se vede zona înaltă a munților Căpățânii – vârfurile Funicelu, Nedeia, Negovanu.
Facem poze, mâncăm (mereu mâncăm pe vârf, e un fel de ritual, de răsplată ca am ajuns), și ne întoarcem pe același traseu. Ne mirăm iar, de cum am reușit sa pierdem traseul (la întors pare mai bine marcată zona unde ne-am pierdut) și „zburăm” la vale – fără bagaje e f. ușor. De data asta, fiindcă știm că sus e numai pădure, ne oprim la pârâu și bem – o apă super rece și foarte limpede.
Ajungem la mașină după fix 3 ore. Dintre care numai 2 in mișcare, căci o oră a fost de poze și pauze.
Sărim în mașină și plecăm spre creastă, să căutam bujorul de munte.