Retezat – Stâna de Râu, 1 august 2021
Muntele cu ochi albaștri, Retezatul, ascunde frumuseți nebănuite, multe fiind oarecum ascunse, departe de traseele clasice, sau chiar de cele marcate. Ajunși la Stâna de Râu, după o zi către înaltul Păpușii, decidem să încercăm un traseu ce apare pe hărți dar nu este marcat spre tăurile Custurii, cu o mică vizită și la lacul Ciomfu Mare.
Până la Stâna de Râu, din Hobița, sunt aproximativ 20km de drum forestier nu prea bun (august 2021), însă practicabili ușor cu o mașină înaltă (în parcarea de la capătul drumului erau și mașini normale, un șofer bun și răbdător poate ajunge cu bine). De la parcare până la locul de campare sunt 10 minute de mers, deci puteți lua ceva mai mult bagaj pentru a vă face tabăra mai confortabilă.
Lăsăm corturile alături de celelalte 30 instalate în poiană (se pare că aici are loc o tabără de tineri, o demonstrație de voință și organizare ca la carte) și urmăm inițial marcajul triunghi albastru până la Cascada Ciomfu unde facem prima pauză (e moarte de cald, ne e groază să părăsim umbra).
De aici vom merge pe „nemarcate”. La întoarcere vom observa o altă alternativă mai lungă, dar cu urcare mai lină, căci acum ne aflăm la baza unei pante mari ce nu ne va da pauză până la lacul Ciomfu. Cu o zi înainte, urcând spre Tăul Țapului, am încercat să „dibuim” traseul și am făcut un plan, pe care l-am și respectat. Urcăm paralel cu cascada până la un mic brăduț. În apropierea lui găsim și un izvor de unde alimentăm.
De la brăduț facem ușor dreapta spre jnepenișul de sus, unde vom găsi un culoar. Culoarul vizibil de sus este de fapt „autostrada” oilor și din loc în loc găsim momâi de pietre care ne indică că suntem pe drumul cel bun. Printre jnepeni drumul e ușor, căci direcția este „în sus” și urmăm culoare ce până la urmă ajung pe malul apei și poteca devine foarte bine bătută – poteca pe care la coborâre nu o mai părăsim și găsim a2a alternativă mai ușoară.
Cu greu și foarte transpirați (probabil sunt 25 de grade, și este sufocant) ajungem la lacul Ciomfu Mare. Facem o maaaaare pauză (mai mare decât lacul) și admirăm lacul care nu este foarte adânc și din care apa „pleacă” printr-un emisar lat și puțin adânc în care ne răcorim picioarele fierte în bocanci. Am făcut o oră și 20 de minute până aici, cu pauze multe. Și am urcat aproximativ 300m în altitudine.
Planul inițial era să ne oprim aici, dar privim în sus și pare că nu mai avem jnepeni și că va fi mai ușor să ajungem la Tăurile Custurii, deși sunt cu aproximativ 200m mai sus decât noi.
Lăsăm în urmă lacul Ciomfu Mare și mergem pe cursul apei (harta ne spune că apa este de fapt emisarul tăurilor Custurii), ghidați și de niște momâi. Privind înspre lac, forma lui ne aduce aminte de lecțiile de anatomie.
Am urcat suficient pentru ca temperatura să scadă. Bonus, o adiere de vânt face drumul și mai plăcut, așa că nici nu realizăm că a trecut încă o oră până la Tăul Custura Mică, care ne primește albastru și liniștit.
O stâncă, parcă plasată „cu mână”, ne face să stăruim mult și să ne uităm la lacul închis între munți. E o liniște perfectă.
Mai avem de bifat și Tăul Custura Mare, care se află la alte 10 minute. Muntele parcă „cade” în lacul ce pare uriaș. Dar aici bate vântul puternic și nu zăbovim. Am vrea, dar ne flutură hainele prea tare.
Revenim la Custura Mică și mai luăm o pauză, activitate pe care o îndrăgim din ce în ce mai mult.
Plecăm abia când își fac apariția copiii din tabăra de la Stâna de Râu. Nu se mai termină șirul, toți glumeți și veseli. Dacă am fi și noi copii, ne-am duce și noi în taberele lor.
Facem cale întoarsă, trecem de Ciomfu Mare și de data asta nu mai coborâm prin jnepeni ci ținem poteca foarte bine bătută ce părăsește râul spre stânga (cum coborâm). Suntem pe cea de-a două variantă, ce este mai lungă. Merge aproape pe curbă de nivel până întâlnim triunghiul albastru ce ne aduce la tabără. O variantă pe care noi am recomanda-o pentru coborâre, pentru a vă proteja mușchii de abruptul dintre jnepeni.
Un traseu nemarcat de 6 ore, fără pericole și foarte frumos ce ar merita un marcaj.