Piatra Cloșanilor – necunoscutul din munții Mehedinți

Piatra Cloșanilor, 16 mai 2020

Puțini au auzit de Piatra Cloșanilor, un munte cam singuratic, ce face parte din grupa Munților Mehedinți (renumiți dealtfel prin crovurile lor), înconjurat de zone joase și cu puține trasee marcate, dar de o sălbăticie și frumusețe aparte. Piatra Cloșanilor „iese” în evidența ca un masiv, vizibil din toate direcțiile – partea sa stâncoasă (cea nord-vestică) este vizibilă din munții Cernei, Godeanu, de pe Oslea, Retezatul Mic, și chiar Retezat, în timp ce partea mai împădurită (sud – est) poate fi observată de pe Vârful lui Stan, iar în zilele foarte senine chiar și din Parâng. Punctul maxim este vârful Piatra Mare a Cloșanilor (1421m), dar până acolo nu există vreun traseu marcat (ci numai până pe Colțul Pietrii, 1332m).

Piatra Cloșanilor, văzută din Apa Neagră

E o zi foarte caldă de mai, prima sâmbătă după ridicarea stării de urgență cauzată de pandemia de Covid… ce an mai e și 2020-ul ăsta… Profităm deci, de libertatea de mișcare și alegem, în sfârșit, să vedem Piatra Cloșanilor, căci, cu siguranță nu ne vom întâlni cu nimeni, deci distanțarea fizică o vom respecta.

Indicator în satul Cloșani

Ca să urci pe Piatra Cloșanilor, trebuie să ajungi la Cloșani, în jud. Gorj. Sau la lacul Valea Mare – singurul traseu marcat (în 2020), punct roșu pleacă din Cloșani, trece peste vârful Colțul Pietrii și coboară la lac (prin 2 variante, una ușoara și una dificilă). Oficial, tot traseul este de 5-6h, numai că nu te duce peste cel mai înalt vârf, și nici prin zona stâncoasă (și periculoasă) a masivului. Și cum a cam început să ne placă aventura, cu ceva trackuri găsite pe net și openstreetmap, decidem să lungim și să înfrumusețăm drumul – plecăm din Cloșani și ținem marcajul doar o bucată, apoi cotim pe nemarcat, urcăm în creastă, o parcurgem și revenim în sat, pe marcaj.

Zis și făcut! Parcăm cu greu, căci nu prea avem unde, lângă stâlpul indicator și începem urcarea. Nu după mult timp, lăsăm satul în vale și dăm de o troiță și o casă – conform cu informații găsite pe net suntem pe Valea Izvorale. Mergem o bucată bună pe drumul forestier, prin păduri de fag și câmpii cu sălașuri. E liniște și nici o mișcare.

Troița

Drumul prin pădure

După o oră de la plecare, și exact unde se termină drumul forestier găsim un izvor – știam de el de pe hărți și plănuisem aici să facem plinul – e singurul izvor de pe traseu. Apa e rece ca gheața, mâncăm o „gustărică” (ce ne mai plac nouă gustăricile) și „dăm la deal”, de data asta pe un fel de potecă / fost drum, ușor de urmat și foarte bine marcat.

Probabil nu ar trebui să ne urmați sfaturile, sau probabil alții se vor „ataca”, căci la o răscruce de văi, decidem să părăsim marcajul – într-un loc cu multe marcaje forestiere, o vale de apă (seacă) coboară din stânga. Pe ea o căutam – urmează o mare bucată nemarcată și complet necunoscută – dacă nu sunteți experimentați, continuați pe traseul marcat… Urcăm ușor ținând valea, când pe fundul ei, când pe margine. E o liniște perfectă, deranjată doar de trosnetele fagilor și de pașii noștri. Suntem veseli, deși, trosnetele pădurii dese sunt un pic sinistre și observăm că din loc în loc, cineva a desenat o săgeată albastră. Nu știm de unde vine și unde se duce – mai târziu vom realiza, ca tot drumul până pe vârf, este indicat de această săgeată desenată de un bine voitor.

Înaintăm ușor până întâlnim brazi, și un indicator spre stânga „Spre Grui”. Nu știm ce este acest Grui, dar știm că noi trebuie să mergem spre dreapta – căutăm, și cu dificultăți, descoperim salvatoarea săgeată albastră care ne confirmă ca de la acei brazi se schimbă direcția spre dreapta – și de aici începe distracția. Nici urmă de potecă, săgeata noastră de negăsit și stânci. Decidem să ținem direcția cât mai aproape de coamă, și urcăm greu. Dintre frunze un scorpion ne salută:

Scorpionul

Din pădure vedem lumina soarelui sus, și ne îndreptăm acolo. Ieșim în soare și avem prima deschidere spre valea Cernei și Godeanu. Deja am uitat efortul, și suntem ca noi. Și cu priveliștea, apare și săgeata și confirmarea că suntem pe drumul cel bun – oricum, în permanență verificăm poziția pe GPS.

Piatra Cloșanilor

Încă câteva zeci de metri și vedem stâncăria de sub vârf! Superb! Și… nemarcat.

Piatra Cloșanilor

Suntem într-un gol alpin cu tufe de liliac (păcat ca a trecut) și plin de narcise – și ele uscate. Stabilim că suntem cu 1-2 săptămâni prea târziu, dar ce să facem, dacă ne-a lovit pandemia? Dar partea bună este că încă este rece și nu au înverzit toate tufișurile – credem că vara este imposibil de trecut…

Piatra Cloșanilor – urcare spre stâncile nemarcate

Urcare printre stânci

Ajungem la baza stâncii, și o escaladam pe partea dreaptă – trebuie un ochi antrenat pentru a găsi varianta optimă. Noroc că avem ceva antrenament și găsim calea până sus, fără prea multe probleme, dar cu ceva efort fizic – am scăpat de zona abruptă și continuăm spre vârf – ultima săgeată albastră am lăsat-o în urmă, dar aici e foarte ușor de urmat direcția. Cu câteva zeci de metri înainte de vârf, găsim și câteva narcise întârziate! Este pentru prima dată când vedem narcise în sălbăticie, așa că le pozăm din toate unghiurile! Toată panta (periculos de abruptă) vestică este plină de narcise!

Și, în sfârșit, la 4 ore și jumătate de la plecare, ajungem pe vârful Piatra Mare a Cloșanilor (1421m). Priveliștea este de vis – vedem munții Mehedinți, Cernei, Godeanu, Retezat!

Vârful Piatra Mare a Cloșanilor (1421m)

Continuăm spre Colțul Pietrii, tot fără marcaj, dar de data asta pe o potecă foarte vizibilă. Citisem pe net ca am face o oră până acolo – noi nu suntem zmei, dar până la Colțul Pietrii am făcut fix…20 de minute. E mai mult coborâre și fără dificultăți.

Vedere spre Retezat și Oslea de pe Piatra Mare a Cloșanilor

Priveliștea de pe Colțul Pietrii merită tot efortul – merită chiar urcat de la lacul Valea Mare până aici și înapoi. La picioare avem lacul, iar în depărtare, Retezatul. Încă glazurat cu zăpadă. Oslea și Piatra Iorgovanului se văd și ele clar și ne fac poftă. Dar cu altă ocazie!

Lacul Valea Mare văzut de pe vf. Colțul Pietrii (1332m)

Indicator pe vf. Colțul Pietrii 1332m)

Pe Colțul Pietrii reîntâlnim marcajul punct roșu – vine din dreapta, dinspre satul Cloșani (traseul pe care l-am abandonat), și coboară la lac pe 2 variante (ambele marcate la fel). Ne face cu ochiul varianta grea – dar de la lac până la mașină sunt câțiva kilometri și, în lunga pauză de aici, nu am văzut nici un fel de trafic rutier – oamenii încă își revin după interdicții. Decidem întoarcerea la Cloșani, de data asta pe marcaj – nu am dori să descățărăm stâncile de sub Piatra Mare.

Și ne dăm seama de ce toți pe care i-am întrebat despre traseu ne-au recomandat varianta „lacul Valea Mare – Colțu Pietrii – Piatra Mare și retur” și nimeni nu a pomenit de varianta nemarcată (sau semi-marcată, prezentă, dealtfel pe mai multe hărți), și nici de poteca marcată Colțul Pietrii – Cloșani. Care potecă marcată??? Bucata de traseu de pe vârf și până la izvor este un  fel „free style” marcat printre bălării și copaci. Deși marcajul e des, și încă nu a crescut vegetația, înaintarea este dificilă. Și câteodată abruptă. Ajungem la izvor după 2 ore de coborâre neplăcută. După încă altă oră ajungem la mașină. Prima tura post carantină, s-a încheiat.

Coborârea spre Cloșani pe punct roșu

Concluzia zilei: Piatra Cloșanilor este un munte minunat, o surpriza necunoscută, sălbatică, de revăzut și cu alte ocazii, dar abordat din partea nordică. Și tot o concluzie –  ascultă de sfaturile celor ce au mai fost. 🙂

Dacă doriți să vizitați și alte zone cu narcise puteți merge în Apuseni, la Tecșești, sau, fără pic de efort, la Târgu Jiu!