„Huluzind” prin Parâng (șaua Huluzu – lacul Gâlcescu)

Parâng, 27 iulie 2019

Ideea a pornit de la o hartă – o hartă pe care era marcat un drum forestier, drum „invizibil” pe OpenStreetMap sau Google. O întrebare scurtă pe Facebook, și aflăm: de la Cabana Aviatorilor, din Parâng (în apropiere de Obârșia Lotrului), un fost drum de TAF a fost proaspăt remarcat și oferă o variantă de traseu de o zi în Parâng: Cabana Aviatorilor – șaua Huluzu – șaua Piatra Tăiată – lacul Zănoaga – lacul Gâlcescu – Cabana Aviatorilor. Traseu estimat de 9 ore, marcat integral, deloc periculos.

Cabana Aviatorilor se află pe Lotru, pe traseul spre lacul Gâlcescu. Este privată, nu vă puteți caza, iar pentru a ajunge la ea, venind dinspre sud, parcurgeți Transalpina, iar la trecerea peste Lotru, după ce ați coborât serpentinele de pe Ștefanu, faceți stânga pe un drum forestier ce urcă pe râu. Nu există indicatoare, doar un semn ce vă interzice accesul cu arme. Până la cabană drumul este bunicel pentru orice mașină.

Parcăm pe marginea drumului, vis-a-vis de cabană, lângă corturi și grătare și începem urcușul pe drum, nu înainte de a fi atenționați de un domn ce ne-a urmărit cu mașina că este zonă privată. Nu am înțeles ce voia de la noi, cred că nici el nu știa. După 400m (și două curbe) vedem primele marcaje spre Șaua Huluzu – cruce albastră – și intrăm în pădure. Drumul (rupt) urcă lin până în gol alpin. Până aici am mers prin pădure, alergați de țânțari și feriți de soare, lejer, urmând marcajul foarte bun. Flori de vară colorează luminișurile pădurii:

Flori spre șaua Huluzu

Ieșirea în gol alpin e mai abruptă. Transpirăm de la efort, dar și de la frica ca ne vor simți câinii de la stâna Huluzu, pe care o vedem la 100m în dreapta noastră. Dar nu ne latră nimeni, așa că înaintăm (marcajul aici e rar, și poteca mai ștearsă, dar ținem direcția) până când ajungem în Șaua Huluzu, marcată cu indicator și stăpânită de turma de oi. Până aici am făcut 2 ore, iar de aici, indicatorul ne spune că vom face încă 3.5h până în Șaua Piatra Tăiată, unde ne vom intersecta cu traseul de creastă și de unde vom începe coborârea. Până acolo urmăm traseul ce vine de la Groapa Seacă (bandă albastră).

Oi în Șaua Huluzu

Plecăm cu oile odată – cu greu le depășim, după ce trecem pe lângă un izvor (vizibil din potecă) și vedem, în sfârșit, vârfurile peste care vom trece:

Vârful Găuri (2243m, dreapta) și Coasta lui Rus și Piatra Tăiată în nori

Urcarea prin jnepeni

Gândul că vom urca atât ne cam face foame, așa că ne oprim pentru prânz, sub Găuri, înainte de a traversa o zonă cu jnepeni. Mâncăm și lenevim un pic. Urmează traversarea jnepenilor („ador” jnepenii, noroc că nu a plouat și sunt uscați), apoi urcarea pe o vale spre vârf. Noroc că traseul a fost recent curățat și găsim ușor loc printre crengi, apoi luăm în piept urcarea prin valea săpată în stâncă. În stânga, până pe vârf sunt numai stânci sparte, adâncituri și multe pietre. Probabil de aici numele, Găuri.

Urcarea spre vf. Găuri 2243m)

Deși se anunța o tură lejeră, și deși suntem energizați după prânz, cu mult efort pășim pe vârf după 4.5h de la plecare. Pe urcare trecem „pe sub” lacul Ciobanului. Lac pe care nu îl vedem decât de pe vârf, și la care numai cei ce știu bine locurile pot ajunge, pentru că este perfect închis de jnepeniș. Facem poză cu telefoanele, așa că de la distanța la care ne aflăm nu putem decât să îl admirăm, nu să îl și „tragem” în poză – fără zoom, apa închisă la culoare nu se distinge din verdele închis al jneapănului. Dacă vreți să îl vedeți, musai să veniți până aici.

De aici traseul devine ușor. Nu doar că nu mai urcăm, dar peisajul ne face să uităm de efortul depus până aici:

Vf. Găuri și Transalpina în fundal

Urmăm creasta plină de flori. În stânga avem lacuri temporare (pe o hartă cel mare este numit „Găuri”), în față vedem creasta principală, iar în dreapta vedem lacul Ghereșul cu vf. Leșul în prim plan. Plimbarea a devenit o plăcere.

Sărim ușor peste vf. Coasta lui Rus (2301m) și vf. Piatra Tăiată (2299m) și ajungem în șaua Piatra Tăiată, la punctul de intersecție a 3 trasee. Al nostru, de la Groapa Seacă (bandă albastra), traseul principal de creastă (banda roșie) și traseul spre Gâlcescu și Obârșia Lotrului (sau Câlcescu, cruce roșie). Admirăm lacul Zănoaga și facem schimb de dulciuri cu domnul Dinu Mititeanu și doamna Marlene,  care, spre încântarea fanilor lor, ne povestesc și ne răspund amabil la toate întrebările. Jos pălăria, și… la vale!

Lacul Zănoaga Mare

Lacul Câlcescu (cel mai mare lac glaciar din Parâng)

Drumul între cele două lacuri nu pune probleme. Din Piatra Tăiată se coboară în serpentine spre Zănoaga, însă poteca nu ajunge pe malul lacului, ocolindu-l la distanță, spre dreapta. Marcajele dispar în apropiere de Gâlcescu, dar poteca este vizibilă, și asta nu este o problemă. Știam ca traseul are 9h, și ziua e lungă, nu ne grăbim, și luam o foarte lungă pauză la Gâlcescu (7h până aici). Lacul este uriaș, apa curată, sunt corturi pe mal. Privim căldarea frumoasă și cu greu ne hotărâm să începem coborârea, pe firul Lotrului – sursa lui este chiar lacul.

Pauză la lacul Câlcescu

Coborârea de la lac, spre Obârșia Lotrului nu este spectaculoasă. Imediat după lac, traversăm (iar), un mare jnepeniș. Niciodată nu ne-a plăcut traversarea jnepenișului. Cald, praf, ace, agățări, zgârieturi. O plăcere absolută, mai ales pe ploaie, sau după ploaie, când te mângâie și de udă și de sus în jos, și de jos în sus. Dar avem noroc, și, astăzi, ploaia anunțată nu s-a arătat!

Probabil că ne așteptam la un traseu mai ușor, probabil că puturoșenia verii 2019 își spune cuvântul, dar ultimii 7km, numai în coborâre ne cam afectează, și nu numai fizic. Ajungem la mașini după 9.5h, obosiți, dar bucuroși că am mai descoperit un traseu frumos, accesibil și de o zi. Un traseu descoperit datorită unui drum pierdut pe o hartă și a unui grup plin de informație și entuziasm.